Cercul pastoral nr.3 Horezu

30 Mai / Administrativ / Preot Vasile-Emanoil Găman

      Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr.Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, luni 30 mai 2016 s-a întrunit cercul pastoral numarul 3 din Protopopiatul Horezu la parohia Lădești în biserica parohială, cu hramul "Sfânta Cuvioasă Parascheva".

Întâlnirea a debutata cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu la orele 9.00, după care a urmat prezentarea temei "Educația creștină a tinerilor pentru misiune; importanța prezenței și participarii tinerilor la viața comunității creștine", susținută de către părintele paroh Dumitru Buleu.

Părintele a subliniat rolul părinților, al profesorilor și al Bisericii în educarea copiilor și tinerilor pentru ca aceștia să se implice în activitățile comunității creștine și să ajute la păstrarea valorilor morale și a dreptei credințe.

Inapoi